Pe data de 25 mai 2023, Eurostat a realizat un studiu în care se arată statistici financiare din Europa pentru mai multe segmente și categorii. Printre țările vizate, se află și România. Experții au calculat cât plătește către stat un român care muncește vreme de 35 de ani, cu contract.
Potrivit statisticilor Eurostat, în 35 de ani de muncă, un român plătește, în medie, aproximativ 315.000 de lei către bugetul de stat. Dat fiind faptul că vârsta minimă de pensionare în Uniunea Europeană se dorește a fi de 65 de ani, înseamnă că un om care lucrează de la 30 de ani plătește această sumă până la pensie. În momentul în care ajunge, în sfârșit, să se pensioneze, trebuie să mai trăiască încă 14-15 ani pentru a putea să-și vadă banii înapoi. Astfel, ar trebui să trăiască până la 80 de ani.
Cazul menționat nu „stă în picioare”, din păcate. Speranța de viață în Europa este de 72 de ani, nicidecum de 80. Mai mult de atât, sunt slabe „șansele” să ai primul job la 30 de ani. Cel mai probabil, te angajezi la 18, 19 sau 20 de ani. Calculând varianta în care te angajezi la 20 de ani, înseamnă că până la 65 de ani ai lucra, de fapt, 45 de ani, ceea ce înseamnă că plătești, 472.500 de lei! Așadar, ar trebui să mai trăiești cel puțin 22 de ani, pentru a-ți recupera banii.
Date fiind datele problemei și calculele noastre, dacă te-ai pensiona la 65 de ani, ar trebui să mai trăiești până la 87 de ani, cel puțin, pentru a-ți primi înapoi banii pe care i-ai dat către statul român.
(CITEȘTE ȘI: O nouă lege în defavoarea românilor! Crește vârsta de pensionare. Ce le așteaptă pe femei)
În România anului 2023, vârsta de pensionare este de 65 de ani la bărbați și de 61 de ani la femei, pentru moment. Speranța de viață nu ne plasează în top, media pentru bărbați fiind de 71,8 ani și la 79,3 la femei. Problema este că cei din parlamentul european au în plan creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani și pentru femei, și pentru bărbați, indiferent de țară. În acest context, experții trag un semnal de alarmă:
„Dacă vârsta de pensionare creşte, cum deducem din ceea ce a scris guvernul, viitorii pensionari nu-şi vor recupera banii cu care au contribuit în 35-40 de ani. Majorarea ar fi o suprataxare, practic”, spune economistul Claudiu Vuţă.
(CITEȘTE ȘI: Marcel Ciolacu: „Trebuie să existe o corelare între vârsta de pensionare și speranța de viață”)